Oamenii sunt expuși radiațiilor în permanență, fie că acestea provin de la surse naturale (precum radiațiile atmosferice sau terestre) sau de la surse artificiale (televizorul, monitorul computerului sau telefoanele mobile). Efectele lor asupra organismului uman sunt prea mici pentru a fi considerate periculoase.

Cantitatea de radiații absorbită de o persoană se măsoară în unitatea numită Sievert (Sv).

Radiografia dentară este esențială în tratamentul stomatologic, deoarece ajută la stabilirea unui diagnostic corect și la efectuarea unei lucrări potrivite fiecarei situații în parte.

Radiografiile oferă o imagine detaliată a dinților, maxilarului și țesuturilor înconjurătoare și sunt făcute cu echipamente de ultimă generație. Cel mai important, dozele de radiații la care este expus pacientul în timpul unei radiografii panoramice sau a unei radiografii 3D (CBCT) sunt foarte reduse, echivalente cu fondul natural de radiații la care suntem expuși în 2-3 zile cu soare.

La fiecare radiografie, pacientul poartă un șorț de protecție din plumb care nu permite ca alte zone ale corpului să fie expuse. Riscurile unei iradieri sunt, astfel, inexistente.

Pentru că ne pasă de fiecare pacient, acesta va primi fiecare un carnețel în care se notează doza la care a fost expus de fiecare dată când a făcut radiografie prevenind în acest fel expunerile mari într-un timp scurt.